Ca italian, ca modest amic al comunităţii româneşti, vă spun un singur cuvânt: ”Mulţumesc!”

Există imagini care de unele singure sunt în măsură să vorbească sau să transmită sentimente. Una dintre acestea este legată de cutremurul recent care a devastat centrul Italiei. O imagine care nu circulă în marile şi micile ziare şi pe care în schimb o observ pe profilul de facebook al Ambasadei României în Italia. Această fotografie îl înfăţişează pe actualul ambasador, Dl. George Bologan, care urcă în solitudine o stradă înconjurată de dărâmături.
În aceste zile acest diplomat a fost de mai multe ori la locul dezastrului, şi-a vizitat conaţionalii răniţi, s-a dus personal să-i întâlnească pe supravieţuitori, a demarat imediat contacte cu autorităţile locale pentru a înţelege situaţia propriilor concitadini.
O altă faţetă a acestei tragedii teribile este cea a comunităţilor imigrate care au pierdut totul la egalitate cu cei care au trăit dintotdeauna în acele locuri. Mulţi şi-au pierdut viaţa, la fel ca mulţi italieni, mulţi şi-au pierdut casa, mulţi dintre ei, în totalul dezinteres al lumii informaţiilor, s-au implicat în operaţiunile de ajutor salvând deseori vieţi omeneşti. Sunt multe poveşti de imigraţie care se remarcă în această mare tragedie şi totuşi puţin sau nimic a ieşit la iveală. Dintre multele comunităţi imigrate poate cea română este cea care a plătit cel mai scump tribut de sânge din punct de veder numeric.
Din acest motiv mi se pare de mare însemnătate să văd un reprezentant al unei naţiuni în mod constant prezent în această nenorocire. Cu siguranţă ţin de sentimente şi nu sunt numai un act de serviciu multele gesturi şi atenţii din partea ambasadorului României care în aceste zile s-a dus în "prima linie" imediat ce s-a răspândit tragismul evenimentului, demonstrând prezenţa propriei instituţii acolo unde aceasta era necesară.
Îmi pot imagina că erau multe gânduri care aglomerau mintea Dlui. Bologan în timp ce, în solitudine, urca acea stradă înconjurată de dărâmături. Ca persoană de cultură, şi de cultură susţinută de o solidă convingere religioasă, gândurile sale erau pentru propriii săi conaţionali, pentru aceia care dispăruseră, pentru aceia care erau răniţi, însă în aceeaşi măsură pot să presupun că gândurile sale se ducea şi mai departe, se duceau către acele locuri pline de mărturii, bogate în istorie. Pline de atâtea poveşti personale la care şi românii din acel loc începuseră să contribuie.
Această fotografie, poate mai multe decât toate, îmi va rămâne imprimată în inimă mai ales pentru speranţa pe care o lasă să transpară, speranţa nu numai a unei reconstruiri materiale ci şi morale, o reconstrucţie a acelor vechi pietre care poate să fie un nou început pentru o nouă societate îmbogăţită de contribuţia acelei comunităţi româneşti care poate fi decisivă nu numai pentru zonele afectate de seism, ci pentru ambele noastre naţiuni.
De fapt, uităm prea des că italienii şi românii sunt fiii unei aceleiaşi mame, sunt moştenitorii culturii latine reînnoită de credinţa creştină şi pe aceste baze trebuie să încercăm să ne eliberăm pentru a încerca, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna, să relansăm nu numai ţările noastre ci întreaga Europă.
În acelaşi timp ca şi cum am vrea să uităm că nouă persoane sunt în viaţă datorită a doi fraţi români, originari din Sibiu, care şi-au pus în pericol propria viaţă pentru cea a altora, fără a se gândi la naţionalitatea celor pe care i-au salvat pe timpul cutremurului recent din centrul Italiei.

Sau că printre mulţii voluntari sosiţi în grabă la locul seismului erau şi cetăţeni români?
Exemple precum acestea demonstrează că în faţa necesităţilor nu există bariere care să ne poată diviza şi că nu există diferenţe între popoare.
În momente precum acestea poate ar fi cazul să evidenţiem figuri pozitive, exemple de persoane care trăiesc alături de noi şi care în caz de nevoie sunt gata să ne ajute.
Cineva a spus că "Face mai mult zgomot un copac care cade decât o pădure care creşte", astfel este şi pentru prezenţa imigrată din Italia, fac mai mult zgomot faptele negative decât multele gesturi pozitive pe care "noii italieni" le efectuează în totală tăcere.
În urmă cu câteva luni un român din provincia Padova, aflându-se din întâmplare în apropierea unui dramatic accident rutier, a scos dintre fiarele unei maşini un rănit şi practicându-i un masaj cardiac l-a smuls din ghearele morţii. În august, în provincia Trento, un român a salvat viaţa unei bătrâne doamne.
Sunt multe gesturi, multe mici poveşti care ar trebui relatate mai bine, precum silenţioasa muncă a multor "badante" alături de persoane vârstnice, a multor medici şi infirmieri români care zilnic îşi fac datoria în spitalele italiene deseori şi cu funcţii de responsabilitate privind sănătatea şi viaţa a mulţi italieni. Ar trebui să încercăm cu toţii să lucrăm împreună, să redescoperim aceste poveşti cotidiene fiindcă nimeni nu e singur în această lume şi fiecare, fie acesta un "nou" sau un "vechi" locuitor, contribuie la construirea acestei naţiuni.
Ca italian, ca modest amic al comunităţii româneşti, vă spun un singur cuvânt: "Mulţumesc!"


Marco Baratto


Fonte : GAZETA ROMANEASCA

Commenti

Post popolari in questo blog

RE MICHELE DI ROMANIA :TESTIMONE OCULARE DEL SECOLO BREVE

Commemorati a Como i soldati transilvani della Grande Guerra

Commemorazione soldati transilvani a Como